Hermes Newspaper, numărul 5 din luna Aprilie 2024

11.04.2024

Versiunea prescurtată, mai jos:

Cuprins

1. !!Anunţ special!! Mulţumiri

2. InteliAgent - Sentimentele oamenilor într-o zi de practică

3. Profesorul Banu răspunde - Ce reprezintă storno la o factură? 

4. Terapie muzicală - Povestea Erikei Isac

5. Biblioteca Hermes - Amurg

6. Fashion - Ce se poartă în anul 2024


!!Anunţ special!! Mulţumiri

Salutare! Sunt Marcus Konrad, redactor şef la revista Hermes Newspaper! Vă invit să fiţi alături de noi şi anul acesta, prin prezenţa voastră virtuală şi prin numărul mare de cititori pe care l-am avut de fiecare dată.

Acest număr va participa la "Concursul Naţional de Reviste Şcolare şi Jurnalistică". Suntem onoraţi de faptul că şi anul acesta vom participa la un concurs, alături de alte licee din Bucureşti, la faza locală, si apoi pe ţară, la faza naţională, dacă ne vom califica. Vrem de pe acum să le urăm succes tuturor liceelor care au reviste ce vor participa.

Avem o revistă presărată cu o muţime de rubrici noi, informative, despre domeniul economic, dar avem şi subiecte controversate şi editoriale. Vă lăsăm pe voi să decideţi cum vi se pare, şi sperăm să ajungem la inimile voastre! Aşteptăm feedback-ul vostru pe contul nostru de instagram @hermesnewspaper, la story-ul postat azi.


Mulţumiri

Redactorilor acestui număr:

Marcus Konrad - redactor şi coordonator şef, rubrica "InteliAgent", corectare

Prof. Marian Banu - coordonator, rubrica "Profesorul Banu răspunde"

Violeta Diniţă - design

Răzvan Rusu - redactor la rubrica "BibliotecaHermes"

Melek Basaran - redactor la rubrica "Fashion"

Maria Ruse - redactor la rubrica "Terapie muzicală"

Pentru susţinere, colectivului de redacţie:

Adelina Cîrjan

Vanessa Gheorghe

Bianca Anghel

Redactor şef: Marcus Konrad

InteliAgent

Sentimentele oamenilor într-o zi de practică

Dacă sunteţi clasa a IX-a sau a X-a, ştiţi cu siguranţă că avem trei săptămâni de practică, în diferite locaţii, de la hipermarket-uri la hoteluri. Aşadar, măcar odată ne-am confruntat cu clienţi, ce au fiecare un comportament diferit.


Magazinul în care am fost este cel mai cunoscut din Bucureşti, unde găseşti orice îţi trebuie. Persoanele care îl vizitează au diferite dorinţe, pe care vânzătorii le pot îndeplini. 

Sursa: Google
Sursa: Google

În săptămâna de practică am ocazia să fiu prezent într-un raion de pe holul central, iar asta îmi oferă o perspectivă asupra persoanelor care traversează culoarele magazinului.

Sunt la raionul de electrice! Bate de zece, iar ca orice "angajat" care se respectă, este la timp la locul de muncă şi îşi studiază marfa care tocmai a ajuns. Vin şi primii clienţi, care doresc să achiziţioneze o parte din articolele pe care le am în raft. Aici vine un aspect interesant, acesta constând în faptul că aceşti clienţi sunt în mare parte supăraţi fiindcă nu le merge un bec, li s-a stricat un aparat de radio sau şi-au cumpărat un apartament nou, şi nu au o sonerie.

Rezumând, oamenii vin cu probleme! Noi, angajaţii, am putea să le transmitem un gând bun sau să-i înveselim prin energia noastră? Este o întrebare la care există două răspunsuri! Spre exemplu, "colegul meu", care este chiar angajat al acestui raion este tot timpul supărat, înfuriindu-se pe orice persoană care este indecisă sau pur şi simplu nu se pricepe, şi îi cere un sfat.

Ceea ce am spus mai sus ar fi un exemplu de om cu care vânzătorul se confruntă zi cu zi! Un alt caz ar fi ca noi, cei care vindem marfa, să avem capacitatea de a bine-dispune oamenii, astfel încât cumpărătorul să plece mult mai fericit decât atunci când a sosit. Cu cât avem mai mulţi clienţi, cu atât profitul firmei va creşte constant.

Aşadar, voi, dacă aţi fi în locul vânzătorului, ce metodă aţi folosi şi de ce? Puteţi răspunde pe contul nostru de Instagram @hermesnewspaper

Redactor şi coordonator: Prof. Marian Banu

Profesorul Banu răspunde

Ce reprezintă storno la o factură?

Într-o sesiune de întrebări creată pe contul nostru de instagram @hermesnewspaper, o cititoare i-a pus profesorului Banu următoarele două întrebări:

Ce reprezintă storno la o factură? Cum se emite corect o factură stornată?

Să pornim de la cazul clasic: cumpăr un produs şi nu-mi mai place, ce fac? Păi, legea îmi permite să-l returnez, adică îl duc la magazinul de unde l-am cupărat și comerciantul îmi va returna bănuţii pe produs.

Bun! Ce am spus mai sus, CAZUL PREZENTAT, se întamplă între o persoana juridică și una fizică, dar AR TREBUI SĂ ŞTIM CUM SE ÎNTÂMPLĂ şi între societăţi comerciale. Conform legislației în vigoare, orice companie care vinde bunuri sau servicii către o altă companie ori persoană fizică, emite o factură fiscală, prin care se consemnează tranzacția. Se întamplă câteodată să mai facem şi greșeli sau, MAI PRECIS, erori, sau clientul să returneze sau să se răzgandească în privinţa articolelor sau serviciilor cumpărate. Atunci, factura iniţială trebuie corectată prin emiterea unei facturi storno.

Cum stornăm o factură?

Cazul A: când factura şi serviciul/marfa nu au ajuns la beneficiar/client

Emitem o nouă factură corectă

Cazul B: când beneficiarul a luat marfa doar cu aviz de însoţire

Emitem o factură corectă conform avizului sau emitem o factură care trebuie să cuprindă valorile cu semnul minus pentru poziţiile stornate şi valorile corecte cu plus.

Cazul C : când clientul a plecat cu marfa şi factura

Emitem două documente, unul care să conțină informaţiile şi valorile corecte şi altul cu valorile cu semnul minus din documentul iniţial, în care se înscriu numărul şi data acestuia.

O factură storno trebuie să facă referire la factura pe care o stornează, indiferent că este vorba de o stornare integrală sau una parțială.

Pentru orice întrebări aveţi, aşteptăm întrebările voastre pe contul nostru de instagram @hermesnewspaper. Fii pe fază, pentru a putea prinde sesiunea de întrebări.

Redactor: Maria Ruse

Terapie muzicală

Povestea Erikei Isac

Sursa: Google
Sursa: Google

Erika Isac este genul de artistă care îți intră direct în inimă și rămâne acolo. Cu hit-uri care prind rapid în topuri, e greu să nu te îndrăgostești de muzica ei. Încă din 2018, Erika a început să scrie piese și să colaboreze cu alți artiști tari din România, explorând genuri ca pop, pop-dance și trap, cu un pic de influențe din tot felul de locuri.

Piesa ei "Macarena" a pus pe jar rețelele sociale, făcându-ne să ne gândim la câteva chestii serioase legate de cum sunt tratate femeile în societate. Desigur, unii au fost mai ocupați să critice versurile ei pentru limbajul mai "colorat" decât să asculte ce vrea să spună cu adevărat. Dar asta nu a oprit-o pe Erika să își transmită mesajul.

În "Macarena", Erika atinge subiecte grele cu o sinceritate brutală. Vorbește despre temerile femeilor în fața atitudinilor nepotrivite ale unor bărbați și despre ipocrizia societății în fața violenței domestice. Erika nu se fereste să scoată la iveală problemele pe care mulți preferă să le ignore, ci le spune pe nume, știind că schimbarea începe cu conștientizarea.

Sursa: Instagram
Sursa: Instagram

Clipul piesei și versurile sale provocatoare au stârnit controverse, mai ales într-o societate în care violența și misoginismul sunt adesea ignorate sau chiar acceptate. Dar tocmai asta este forța lui Erika Isac, de a aduce în atenție problemele de care avem nevoie să vorbim.

Erika Isac nu doar cântă, ci și transmite un mesaj puternic. Cu "Macarena", ea deschide drumuri noi pentru o nouă generație de artiste și ascultători, în care marginalizarea și violența împotriva femeilor nu vor mai fi ignorate sau tolerate. Erika vrea ca piesa ei să fie înțeleasă, nu doar ascultată, și asta este o misiune pe care o îmbrățișează cu toată forța și pasiunea ei.

Chiar și de la o vârstă fragedă, Erika a dat dovadă de curaj și determinare. Participând la X-Factor în 2015, când abia avea 15 ani.

După momentul de pe X-Factor, Erika a primit o mesaje de ură pe rețelele sociale. "De ce?" Ai putea întreba. Ei bine, imaginează-ți că ești un copil de 15 ani și că toți acești adulți de peste 30 de ani te insultă pentru că ai purtat pantaloni scurți. Da, asta s-a întâmplat. Părinților ei le-a fost groază să vadă cum fiica lor este tratată în acest mod, așa că, în cele din urmă, Erika a decis să se retragă. Trist, nu-i așa?

Redactor: Răzvan Rusu

Biblioteca Hermes

Amurg

Sursa: Arhivă
Sursa: Arhivă

Despre autor:

Osamu Dazai a fost un celebru scriitor japonez, cunoscut pentru operele sale literare intense și introspective. El este adesea asociat cu operele sale cu teme existențiale și psihologice, care explorează adesea tulburările interioare ale personajelor sale. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este romanul "Numele meu este Paranoia", care este considerat un clasic al literaturii japoneze moderne. Dazai a avut o viață tumultuoasă, luptând cu dependența de alcool și droguri, iar moartea sa în 1948 a fost înconjurată de mister și speculații. Totuși, operele sale continuă să fie apreciate și studiate în întreaga lume pentru profunzimea lor și influența lor asupra literaturii japoneze și universale.

Despre carte:

"Amurg" (titlul original: "Shayo") este una dintre cele mai cunoscute și influente opere ale lui Osamu Dazai. Romanul explorează viața unui bărbat japonez, Kaname, în timpul perioadei de tranziție dintre al Doilea Război Mondial și perioada de reconstrucție a Japoniei. Kaname, un fost soldat, se luptă cu un sentiment de alienare și de nemulțumire față de societatea în care trăiește. El se angajează într-o relație toxică cu o femeie pe nume Misako, iar povestea urmărește evoluția complexă a relației lor.

Romanul este cunoscut pentru explorarea sa profundă a temelor precum alienarea, izolarea, și căutarea sensului într-o lume marcată de schimbare și confuzie. Stilul narativ al lui Dazai este distinctiv, captivant cititorul prin introspecție și o analiză profundă a psihologiei personajelor sale. "Amurg" este considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii japoneze moderne și a avut o influență semnificativă asupra operei altor autori contemporani și ulteriori.

Redactor: Melek Basaran

Fashion

Ce se poartă în anul 2024?

Sursa: Google
Sursa: Google

Noul an vine cu noi sortimente în modă

Peste tot pe internet, începând de la TikTok, lnstagram şi Pinterest, vedem păreri care încep de la întrebarea: "Ce se poartă astăzi?" 

Vă învit să vedem şi părerea stiliştilor:

 George Enache a spus într-un interviu de al său:

"În 2024, un trend major sau vedetă ar fi cel pe care l-am numit "The Black Cherry". Dacă ne uităm la colecțiile Valentino, Versace, Gucci, YSL, majoritatea au utilizat culoarea burgundy. Va fi o culoare care va domina în acest an. Putem vorbi și despre noul denim, atemporal, mereu clasic, însă în acest an vorbim despre o nouă dimensiune, o nouă dinamică. Vorbim despre piese din denim care sunt construite într-un mod foarte diferit, piese în tăieturi neașteptate, abordări elegante și sofisticate. Tricotajele, de asemenea, se poartă în 2024"
Sursa: Google
Sursa: Google

De asemenea, franjurile, care au fost la modă acum mult timp, au reapărut în ochii creatorilor în acest an, impresionând publicul din Paris și New York, unde s-au desfășurat ultimele prezentări de modă.

Anul 2024 iese în evidentă și cu noile "pete" de argint sau aur lichid, iar aceste look-uri se regăsesc printre cele mai importante tendințe din modă pentru sezonul primăvară-vară 2024.

Şi în situaţia în care culorile sunt prea intimidante, se creează un echilibru cu siluete simpliste, confortabile, uşor de purtat în fiecare zi.

Cele mai inovatoare tendinţe în modă pentru sezonul primăvară-vară 2024 sunt florile, care reuşesc în fiecare sezon să surprindă în cel mai frumos şi delicat mod. S-au remarcat deopotrivă imprimeuri complete, aplicaţii florale sau ornamente cu flori ca detalii unice al design-ului, care impresionează din timp publicul din Paris.